• Lunile de stat acasă nu au atenuat apetitul consumatorilor de bere
  • Un român consumă, în medie, 86 de litri de bere pe an
  • Suntem pe locul 7 în UE la consumul de bere

Chiar dacă barurile sunt închise, nici tu nu cred că ai renunţat la bere în lunile în care ai stat acasă. Recunoaşte asta pentru tine chiar Mihaela, care în cele două luni de stare de urgenţă a băut câte o bere cam… în fiecare seară.

„Eu de obicei, în medie, pe lună, beau… nu ştiu, mai mult de 10 beri. Doar la o petrecere într-o noapte beau între 5 şi 7 beri. Eu de obicei prefer berea la sticlă pentru că mi se pare mie că are un gust mai deosebit”, spune Mihaela, consumator de bere.

Ştii că românii sunt printre campionii europeni la consumul de bere? Exact! Cu câte 86 de litri de bere consumaţi pe an, suntem pe locul 7 în UE la acest capitol. Cei mai mari băutori de bere sunt cehii, austriecii şi germanii.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Totuşi, închiderea barurilor din cauza coronavirusului şi-a pus amprenta pe afacerile berarilor. Consumul de bere în luna martie a scăzut cu 13% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, spun specialiştii.

”La nivelul întregului an 2020 ne aşteptăm la o continuare a scăderii consumului de bere în România, ca urmare a efectelor crizei Covid-19: închiderea tuturor locaţiilor Horeca pentru cel puţin 3 luni din an, anularea evenimentelor sportive interne sau internaţionale, a concertelor şi a festivalurilor, scăderile care vin din turism”, spune Julia Leferman, director general la Asociatia Berarii Romaniei.

Românii cumpără bere în valoare de peste două miliarde de euro anual.