Marea Unire de la 1 decembrie 1918 nu ar fi avut loc dacă suflul unui nou idealism nu s-ar fi simțit în Europa. Iar acest idealism a venit de peste ocean, de la Woodrow Wilson – președintele Statelor Unite în vremea Primului Război Mondial.

La începutul anului 1918, 180.000 de soldați americani luptau pe continentul nostru și alții continuau să sosească într-un ritm de aproximativ 10.000 pe zi. Wilson simțea, așadar, responsabilitatea pacificării Europei.

Anticipînd că pacea de după o conflagrație de magnitudinea celui dintîi război mondial va fi chiar mai problematică decît războiul, pe 8 ianuarie 1918, el a ținut un discurs în Congresul american în care a propus 14 principii și măsuri concrete care urmau să redea bătrînului continent liniștea și prosperitatea.

Astfel, după retragerea beligeranților din toate zonele ocupate, Wilson propunea o rețea de acorduri de pace transparente între puterile europene, înlăturarea barierelor din calea comerțului liber, libertatea mărilor, o dezarmare generală pînă la un nivel la care agresiunea militară a unei țări împotriva alteia devenea imposibilă, înființarea Ligii Națiunilor, ca vor mondial de negociere și reglementare.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Dar, cel mai important pentru noi, Wilson avansa recunoașterea dreptului la autodeterminare națională. Această din urmă idee pulveriza Imperiile Otoman și Austro-Ungar, fiind exact ceea ce vroiau românii privind spre teritoriile lor istorice.

Ideile generoase ale lui Wilson au fost în mică măsură aplicate în aranjamentele de pace de după Marele Război. Totuși, în ceea ce privește Estul Europei și Balcanii, ideile wilsoniene au definit un spirit al timpului în care ora astrală a istoriei noastre s-a putut petrece.

În America zilelor noastre, Woodrow Wilson este unul dintre personajele istorice blamate de mișcările anti-rasiste. Istoria se judecă, vedem bine, după puseele fiecărei generații. România, însă, trebuie să-i acorde respect etern președintelui Wilson, căci viziunea sa politică a fost duhul bun din care ne-am născut ca națiune modernă.