Crește numărul celor bolnavi de COVID. Crește și frica tuturor. Dar reacționăm diferit. E adevărat că această încordată atenție cu care ne ferim devine obositoare pentru unii dintre noi, și lăsăm garda jos. Alții, însă, se afundă într-o nevroză ipohondră din care nu ies cu nici un chip. În fine, trăim vremurile acestea bizare după cum ne e dat fiecăruia, dar e bine să știm că nu sîntem nici primii, nici ultimii români care trec prin asemenea experiențe.
Advertisment
Iată ce scrie Paul Morand în cartea sa despre Bucureștiul interbelic, apărută la Paris în 1934.
„Românul, pe care ești tentat să-l crezi superficial, își cercetează în fapt eul interior pînă în cele mai ascunse profunzimi. Frica de microbi l-a adus pe unul dintre amicii mei în starea de a se izola și de a brava în fața ridicolului situației sale, de a duce o viață din ce în ce mai bizară și de a deveni, pînă la urmă, unul dintre eroii extravaganței bucureștene. Sînt și astăzi uluit cînd îmi amintesc cu ce franchețe, cu ce luciditate ajunsese să vorbească despre maniile lui. Un occidental ar fi încercat, poate, să-și mascheze excentricitățile, el însă se autoanaliza cu o lipsă de milă egalată doar de umorul ieșit din comun.
Recomandări
Îmi mărturisea, de pildă, că nu se urcă în caleașcă niciodată înainte de a verifica nările cailor, de teamă că aceștia ar putea strănuta pe drum, transmițîndu-i în acest mod cine știe ce boală misterioasă. Aflat în restaurant, le cerea chelnerilor să-i transporte farfuriile cît mai sus deasupra capului pentru ca nu cumva cineva din încăpere să strănute sau să tușească în ele.. Proceda ca un șef de stat care își schimbă destinația în ultima clipă pentru a nu cădea pradă unui atentat. Ceea ce e însă uluitor, este faptul că explicațiile pe care le găsește pentru această manie a sa sînt atît de pline de rațiune și de bun simț încît de cîte ori îl ascult mă las vrăjit de argumentele lui.”
Ce vreau să spun este că treci mult mai ușor prin manii cînd știi că și alții înaintea ta au trecut prin ele.
Partenerii noștri