Ziua Europei, o aniversare care, pe langa unitatea si cooperarea dintre statele membre, marcheaza si progresul economic pe care acestea le-au avut in ultimii 70 de ani. Inca de la infiintare, unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene a fost consolidarea pe plan industrial, economic si antreprenorial prin parteneriate comerciale si strategice puternice.
Organizarea sub aceasta forma, prin sinergiile create, a ajutat tarile europene sa se dezvolte si sa ramane competitive in raportul cu celelalte economii la nivel global. Spre exemplu, intre anii 1995 si 2022 PIB-ul real pe cap de locuitor al UE a crescut de la 67% la 72% din nivelul Statelor Unite ale Americii. De asemenea, cresterea economica medie anuala a Uniunii Europene in aceasta perioada a fost de 1.8%. Aceasta crestere s-a reflectat si in evolutia companiilor locale, prin prisma indicelui bursier STOXX 600 care si-a dublat valoarea in perioada 2005-2024.
Totusi, pe parcursul acestor ani, economia UE a traversat mai multe etape distincte, reflectând atât perioade de expansiune, cât și de criză. Unul dintre cei mai dificili ani a fost 2020, anul pandemiei, atunci cand PIB-ul s-a contractat cu 5.6%, iar rata somajului a atins un nivel de 8.6%.
Cu toate ca in ultimii ani se vorbeste despre o incetinire economica pe fondul lipsei de inovare si a supra-reglementarii, UE a rămas un jucător-cheie în economia mondială, deținând 15,2% din PIB-ul global în 2021 și 14,3% din exporturile mondiale de bunuri în 2023, clasându-se pe locul al doilea după China.
Asadar, Ziua Europei este o ocazie de a reflecta nu doar asupra unității și păcii, ci și asupra realizărilor economice semnificative ale Uniunii Europene. Privind înainte, ramane esentiala mentinerea investitiilor în inovație si sustenabilitate pentru a asigura un viitor prosper pentru toate statele membre.