• Astăzi este ziua în care te îndrăgostești sau te reîndrăgostești. Aproape un miliard de felicitări se trimit în fiecare an de Ziua Îndrăgostiţilor, potrivit Greeting Card Association.
  • Să știi că există și țări care nu sărbătoresc Valentine’s Day. Printre ele se numără Pakistan și Turcia. Pentru prima dată Valentine’s Day a fost sărbătorit în anul 496.
  • Casa Albă este pregătită de sărbătoare. Jill Biden, soţia preşedintelui american, Joe Biden, a decorat curtea Casei Albe cu pancarte în formă de inimă, pe care sunt scrise mesaje precum ”putere”, ”iubire”, ”bunătate”, ”familie” şi ”vindecare”.
  • Peste 35 de mii de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 65 de reacţii adverse. Majoritatea la persoanele vaccinate cu Pfizer.
  • Ludovic Orban a spus că trebuie demarată procedura de revocare și de desemnare a unui nou Avocat al Poporului.
  • Sindicaliștii din Educație îi cer o întâlnire președintelui Iohannis, cu care vor să discute despre problemele din învățământ.
  • Un cutremur puternic, cu o magnitudine de 7,3 pe scara Richter, a zguduit provincia Fukushima, din Japonia. Peste o sută de persoane au fost rănite. Seismul a fost resimţit puternic și în capitala Tokyo.
  • Donald Trump a fost achitat de Senatul American în procesul privind instigarea la insurecţie. A fost cel mai scurt proces de impeachment din istorie, scrie CNN.
  • Glaxo şi CureVac lucrează la un vaccin pentru mai multe tulpini ale coronavirusului. Ar putea fi gata anul viitor.
  • Elon Musk îl invită la o discuție în Club House pe Vladimir Putin. Ar fi o mare onoare să discut cu Dvs., a scris Musk pe Twitter.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ