Pur si simplu nu mai e nimic ca înainte. Unde te duci si unde te întorci auzi doar de distanțare socială care mi-a intrat până și în pat. Acuma eu cu soția dormim la distanță socială. Avem un paravan de plexiglas între noi, cum e la Mega Image sau la bancă. Eu l-am montat.

Înalt de un metru si lung de doi, pe mijlocul patului. Pe la jumătate am făcut o gaura rotunda. Glory hole, mă-nțelegeți. Ca la Canadieni. Că na, totuși suntem căsătoriți, suntem oameni. Placerea sexuală e divină, vorba sfântului părinte. Când nu avem nevoie o înfund cu cearșaful sa nu mă tragă curentul. Deci, respect tot ce trebuie.

Referitor la telemuncă. Eu plec in fiecare dimineața de acasă din reflex. Mă duc in parcare, iau mașina si mă duc la muncă. Partea proasta este ca eu nu sunt angajat nicaieri. Mă plimb prin oraș, mă uit la cladirile de birouri care-s goale acuma si îmi imaginez ce frumos era când erau pline de viață, cu oameni frumos îmbrăcați, bărbații cu cravate și femeile cu tocuri, intrând veseli dimineața si ieșind triști seara.

Nu mai ai tu o șuetă, un chiul,o glumă, o harțuire, un teambuilding alcoolic la Sinaia din care sa vii mort. Toate s-au dus.  Acum e telemuncă. Până și menajera mea face curat de la distanță. Clean-remote.

Va întrebați cum poate o menajera sa facă telemuncă? Va explic imediat. Joia, când e ziua de curățenie, mă bagă pe ZOOM la ora 8 dimineața si-mi spune ce sa fac: șterge pereții de păianjeni, dă cu mopul in bucătărie, schimba așternuturile, trage cu aspiratorul. Pe zoom, da? Eu cu ea, că soția e la serviciu.

Ea are serviciu, că e bugetara. Numai bugetarii au serviciu în ziua de azi, că doar ei au salariu. Ceilalți au un venit volatil, in funcție de mersul pandemiei. Ea ia salariu. Eu, ca artist, iau mâța de coada. Am pisică. Jumătate de zi stau cu soția, cealaltă jumătate stau cu pisica. Jumătate de zi e gălăgie, jumătate liniște. E partenera mea tăcuta.

Vorbesc mult cu ea și ea tace. O fac in toate felurile, nesimțita, proasta, vaca, imbecilă si nu zice nimic. E momentul meu de sinceritate. O jumate de zi mă încarc cu soția și cealaltă jumătate mă descarc pe pisică. Si ea, se uita la mine clipește rar si se freacă de tocul ușilor. Atât face. Nu e minunat ? E perechea perfectă. Păcat ca are atâta par.

Dar nu mă deranjează. Nici că sta in patru labe nu mă deranjează. Faptul ca tace mi-a câștigat definitiv respectul. Pe bune. In pandemia asta este cel mai bun partener. S-o cerți mereu fără sa fie vinovată și să nu spună nimic, e perfecțiune. Am un prieten care are si el pisică, dar la el e mai grava situația. La el pisica ii răspunde. Vorbesc mult unul cu altul. Mi-a zis că într-o zi pisica i-a vorbit cu glasul lui Iohannis si i-a spus ca îl privește cu „atenție si îngrijorare”. Băi, ești nebun? Pandemia i-a tâmpit pisica, pe bune. Și animalele au luat-o razna.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Ca o concluzie eu cred că virusul asta este chinezesc, e un fake. De ce? Fiindcă sunt mult prea mulți asimptomatici. Daca era un virus original, bun, nemțesc sau american asimptomaticii erau putini, 2-3 la suta. Deci, hai sa privim partea bună a lucrurilor si sa gândim pozitiv. Ar fi putut fi mult mai rău.