Sari la continut

Știrile de la ora 00:00 prezentate de Andreea Alephia, 16 septembrie 2025

  • Senatul respinge moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației. Au fost 40 de voturi „pentru”, 82 „împotrivă” și o abținere.
  • Bolojan sare în apărarea lui Daniel David și spune așa: „Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos sau să le punem la un nivel decent?”…
  • Premierul s-a întâlnit și cu sindicatele din administraţie, care au protestat luni, iar ca o concluzie spune așa: „Nu mai putem continua ca până acum. S-a convenit asupra continuării dialogului pentru o reformă administrativă echilibrată şi sustenabilă”. Rămâne de văzut…
  • Inflaţia a „înghiţit” salariile: românii câştigă mai mult pe hârtie, dar mai puţin în realitate. În iulie 2025, salariile au crescut cu 5,2%, pe când rata inflaţiei a fost de 7,8%.
  • Şapte din 10 locuinţe noi din Capitală s-au construit în ultimii cinci ani în trei sectoare, motorul principal al dezvoltării imobiliare fiind sectorul 4, urmat de sectoa­rele 3 şi 6. Cartierele Berceni, Brâncoveanu, Pallady, Titan, Drumul Taberei şi Militari conduc detaşat, iar preţurile au avansat şi cu 40%.
  • NATO este de facto în război cu Rusia, spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dându-i o replică ministrului de externe al Poloniei.
  • Trump spune că s-a ajuns la un consens cu privire la TikTok. Tot el zice că discuțiile privind comerțul SUA-China au mers foarte bine. Președintele american va vorbi cu XI Jinping vineri.
  • Iar Elon Musk schimbă jocul pe Wall Street: Cel mai cunoscut CEO din lume a cumpărat acţiuni Tesla de un miliard de dolari. Acţiunile cresc puternic după tranzacţie şi şterg toate pierderile companiei de la începutul anului.
  • Apple lansează oficial iOS 26, update-ul major pentru iPhone. Ce aduce nou? Printre altele, Liquid Glass, Lock Screen îmbunătățit, traduceri instant și funcționalități noi în iMessage.
  • Iar la Muzeul Național de Artă al României este expus un pian de concert Bösendorfer, cum era cel pe care cânta Franz Liszt, la care poți să cânți și tu.