Nicușor Dan spune că rectificarea bugetară, care urmează să fie stabilită până la finalul săptămânii, va aduce 25 de miliarde lei în plus pentru funcționarea statului în mod normal.
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete descrie situația de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași unde au murit șase copii ca fiind un „haos total, administrativ și procedural” cum nu a văzut vreodată.
Studenții de la Medicină din Timișoara vor învăța cazuri clinice cu ajutorul inteligenței artificiale.
Traficul aerian pe aeroportul Henri Coandă din București a fost perturbat duminică timp de 40 de minute, după ce o dronă a fost observată în apropiere de piste.
Mergi în Valencia? Este cod portocaliu de vreme severă. MAE te avertizează cu privire la ploi torențiale de 250 l/m².
Și în România te așteaptă o săptămână cu vreme rece. Plouă până sâmbătă, iar azi ai 15 grade Celsius în Capitală.
Au fost alegeri parlamentare în Republica Moldova. Voturile exprimate în favoarea Partidului Moldova Mare, condus de Victoria Furtună, vor fi anulate, a anunțat Comisia Electorală Centrală.
Amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, șeful comitetului militar aliat, spune că Alianța Nord Atlantică este pregătită pentru o posibilă retragere parțială a Statelor Unite de pe flancul de est al NATO, dacă Washingtonul va considera că trebuie să își concentreze atenția pe Pacific.
Filmul „One Battle After Another” al lui Leonardo DiCaprio debutează în box office cu încasări de 22 de milioane de dolari.
Colecția Giorgio Armani de la Milan Fashion Week a fost prezentată într-un cadru de poveste, dramatic, cu lumânări și ținute în nuanțe pământii, de la gri la bej. Vezi imaginile la Știrile.