• Astăzi, de la ora 12, parlamentarii votează noile numiri la Curtea Constituțională. CCR are trei locuri vacante.
  • Compania Moderna a cerut extinderea autorizației de punere pe piață a vaccinului său COVID-19, pentru copiii cu vârstă până la șase ani.
  • Peste 6.700 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în săptămâna 26 aprilie – 1 mai, mai puţin de o mie dintre acestea primind prima doză de ser.
  • Italia va debloca un ajutor suplimentar de 14 miliarde de euro pentru a face faţă creşterii preţurilor la energie.
  • 10 state membre ale Uniunii Europene cer Comisiei resurse financiare pentru a-i ajuta pe refugiați. România este printre ele.
  • Viitorul e aici. Marea Britanie a deschis primul aeroport cu mașini zburătoare. Urban-Air Port nu poate fi însă utilizat încă de către consumatori.
  • Totul se poate, dacă îți dorești suficient. Jacky Hunt, și-a pierdut piciorul stâng dar asta nu a împiedicat-o să depășească recordul mondial Guinness pentru cele mai multe maratoane.
  • Ai seară de Champions League. Villarreal se duelează astăzi cu cei de la Liverpool.
  • Cel mai important eveniment cinematografic din România, Gala premiilor Gopo vine astăzi cu cea de-a 16-cea ediție.
  • Și ai o zi de marți mohorâtă în capitală. Maxima zilei va atinge 17 grade celsius.

Recomandări

CÂND APARE SWITCH 2?
HERA PLEACĂ ÎN SPAȚIU
BIBI ÎL CRITICĂ PE MACRON
BRIDGET JONES REVINE
OPERAȚIUNEA PAGER
HARRIS LA TV