• Programul Alimentar Mondial al ONU susţine că oamenii din întreaga lume vor muri de foame dacă porturile ucrainene de la Marea Neagră nu vor fi redeschise în curând.
  • Elevii care vor termina liceul în 2027 vor da un Bacalaureat „complet diferit”, spune Sorin Cîmpeanu. Un „examen bazat pe competențe, la alegerea fiecăruia, și personalizat”.
  • Prima Doamnă a Statelor Unite și-a început vizita oficială în România, ieri, iar astăzi se va întâlni cu membrii Guvernului, personalul ambasadei SUA, voluntari, mame și copii ucraineni.
  • SUA anchetează 109 cazuri de hepatită de origini necunoscute înregistrate la copii, dintre care 5 soldate cu deces.
  • Oamenii de știință de la NASA au avut o experiență excepțională după ce au desigilat o adevărată capsulă a timpului de acum 50 de ani, din timpul misiunii pe Lună, Apollo 17.
  • Directorii generali ai mai multor companii europene mari anticipează o recesiune semnificativă în Europa.
  • Bursele europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere cu cel puţin 1,5%, urmând tendinţa negativă a acţiunilor de pe Wall Street.
  • Un mega-iaht misterios în valoare de 700 de milioane de dolari a fost reținut de autoritățile Italienie. Echipa lui Navalnîi spune că nava îi aparține chiar lui Vladimir Putin, însă italienii neagă afirmațiile.
  • Charles Leclerc a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente de Formula 1 de la Miami. Acesta a fost urmat de George Russel și Max Verstappen.
  • Vei avea parte de un weekend însorit cu maxime de 23 de grade Celsius în capitală.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI