• Am intrat în ce-a de-a 10-a zi de război. Peste 1,2 milioane de ucraineni au fugit până acum. Orașul-port Mariupol a fost „blocat” de forțele ruse, potrivit primarului său, Vadym Boychenko. Nu are apă, căldură sau electricitate și rezervele de alimente se epuizează.
  • Raportul armatei Ucrainei arată că Rusia vrea să ajungă la granițele administrative din regiunile Lugansk și Donețk și să creeze, în continuare, un coridor terestru, cu Crimeea ocupată.
  • Rusia e pe cale să își piardă unul dintre aliații cei mai importanți. China a adoptat o poziție de neutralitate. Acum, țara încearcă să intre în poziția de negociator și să aducă pacea în Ucraina.
  • Zelenski a criticat dur NATO pentru decizia de a nu închide cerul asupra Ucrainei. NATO susține că ar asta ar „provoca” și mai mult Rusia.
  • Biroul de presă al vicepreședintelui Kamala Harris a anunțat că aceasta va ajunge în Europa între 9 și 11 martie pentru a vizita trupele americane și să discute cu refugiații.
  • Potrivit unui oficial al Departamentului de Apărare al SUA, Ucraina a reușit să mențină cea mai mare parte a forțelor sale aeriene în pregătire de luptă până la finalul celei de-a 9-a zi de război.
  • O planetă s-a unit împotriva războiului. Proteste masive au fost în Tibilisi, capitala Georgiei, în Praga, Frankfurt, Bratislava, Lyon și Paris.
  • 80% dintre americani cred că SUA ar trebui să înceteze să cumpere petrol și gaze rusești și, împreună cu NATO, ar trebui să protejeze spațiul aerian al Ucrainei.
  • La o zi după ce Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE, separatistii din Transnistria cer să fie recunoscută definitiv independența teritoriului ocupat de armata rusă.
  • Asociația Ligilor Profesioniste Europene de Fotbal a exclus Liga Rusă de fotbal, din organizațe din cauza evenimentelor tragice.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK