• OMS anunță că Omicron va infecta în următoarele 6-8 săptămâni peste jumătate din populaţia Europei. Peste 7 milioane s-au infectat în prima săptămână din acest an.
  • România a îndeplinit criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen, dar nu există un calendar ferm al Consiliului în acest sens. Ambasadoarea Franței la București spune că decizia rămâne una politică.
  • Testele ar putea ajunge la elevi într-o săptămână, două. Iar 54 de școli din capitală se vor închide dacă rata incidenţei va trece de 3 la mie iar 60% din personal e nevaccinat.
  • Este o săptămână de diplomatie extrem de încărcată. Astăzi are loc consiliul NATO- RUSIA, care începe fără un motiv semnificativ pentru optimism, spune purtătorul de cuvânt al lui Putin.
  • Iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la testarea unei rachete hipersonice. Este al doilea test în mai puţin de o săptămână. Autorităţile de la Washington şi Tokyo, și-au exprimat îngrijorarea.
  • Revolut, aplicaţia financiară cu peste 18 milioane de clienţi în toată lumea se extinde în alte 10 pieţe europene printre care Olanda, Spania şi Suedia.
  • 15 echipe de adulți și elevi de școală s-au duelat în orașul Novosibirsk din Siberia la Festivalul Zăpezii. Aceștia au sculptat în zăpadă și gheață iar echipa câștigătoare a luat premiul Cupa Primarului.
  • Phone Arena anunță că Apple a decis să mărească prețurile pentru seria iPhone 14. Astfel, versiunea Pro va costa 1.099 de dolari, iar Pro Max 1.199 dolari.
  • Kim Kardashian și Floyd Mayweather jr au fost dați în judecată! Totul din cauza că ar fi păcălit mai multe persoane să investească într-o criptomonedă numită Ethereum Max.
  • 2021 a fost un an istoric pentru industria de gaming. Astfel, 2.4 miliarde de mesaje trimise pe Twitter anul trecut au fost doar despre jocuri.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA