• Ministerul Educației a anunțat o creștere de 20% a cazurilor de covid în rândul elevilor, până la 31.000, față de săptămâna trecută. Și numărul profesorilor infectați a crescut cu 14%.
  • Nicușor Dan a anunțat că din 15 februarie vor fi disponibile biletele și abonamentele unice pentru cei care călătoresc cu STB, cu metroul și cu trenul de la Gara de Nord la Otopeni.
  • Klaus Iohannis este pe lista posibililor succesori al lui Jens Stoltenberg la șefia NATO, a cărui mandat expiră la 1 octombrie.
  • Statele Unite au început să trimită trupe şi echipamente militare în Polonia. 1.700 de soldați vor ajunge acolo și alți 1.000, în România.
  • Dependența de gazul rusesc dă bătăi de cap. Astfel, o delegație a UE a mers în Azerbaidjan pentru a cere o suplimentare a livrărilor de gaze către Europa.
  • Grecia relaxează restricțiile de călătorie pentru cetățenii Uniunii Europene, acesta fiind primul pas pentru a începe sezonul estival turistic de la 1 martie.
  • Islanda, una dintre ultimele 3 ţări din lume care încă practică vânătoarea de balene în scopuri comerciale, vrea să renunțe începând din 2024.
  • Amazon înregistrează cea mai mare creștere bursieră din istorie, la o zi după ce Meta,compania mamă a Facebook, a suferit cea mai mare pierdere.
  • Bezos + Rotterdam = conflict. Peste o mie de olandezi nemulțumiți de decizia de demontare a podului istoric pentru Bezos, au decis să arunce în iahtul de milioane de dolari cu ouă stricate.
  • Timea Lorincz ar putea fi primul sportiv român care ajunge într-o finală la Beijing. În urmă cu câteva minute a început proba de skiatlon feminin.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT