• Azi noapte a fost aprobat proiectul de buget pentru anul viitor iar astăzi de la ora 12 va avea loc votul final.
  • La 32 de ani de când cei doi dictatori au fost executați, cercetătorii din România cer să i se retragă Elenei Ceaușescu titlul de doctor în chimie și să i se șteargă numele din peste 20 de lucrări științifice. Sunt publicate fraudulos și Elena nu știa o boabă de chimie – nici măcar cât un cursant din primul an de facultate – au spus cercetătorii.
  • Doza booster nu va opri pandemia din nicio țară și nici nu dă undă verde distracției de sărbători, avertizează Directorul OMS, cu doar câteva zile înainte de Crăciun.
  • Dacă mergi în Thailanda de sărbători trebuie să știi că ești obligat să stai în carantină 7 sau 14 zile, chiar dacă ești vaccinat. Excepție de la regulă e insula Phuket.
  • Primul centru din Anglia pentru dependenții de jocuri are lista de așteptare plină. Cererea s-a dublat în timpul pandemiei iar cei tratați au vârsta de 18 ani sau mai puțin.
  • Aplicația pe care copiii au petrecut cel mai mult timp în această toamnă e Youtube, cu un procent de 31%. Pe locul 2 e Whatsapp urmat de TikTok, arată o analiză Kaspersky.
  • Vremea se încălzește în urmatoarele zile, iar temperaturile se vor situa între 6 și 10 grade. De Crăciun vei avea parte de zăpadă, doar dacă mergi la munte.
  • Liverpool s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii după o revenire spectaculoasă în fața lui LeisterLeicester. Cormoranii au fost conduși cu 3-1, dar au revenit în forță iar meciul s-a terminat cu 5 la 4 după loviturile de departajare.
  • Și pregătește-ți popcornul și fă-ți o rezervare la film pentru că mâine, în Ajun de Crăciun are loc premiera românească pentru The Matrix Resurrections. Ne așteptăm la încasări record de la cel de-al 4-lea film Matrix, având în vedere că trilogia a avut încasări de 1.63 de miliarde de dolari la nivel global.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI