• De astăzi, mai multe localități din Ilfov nu mai sunt în carantină. Este vorba despre Balotești, Mogoșoaia, Ștefăneștii de Jos, Gruiu și Snagov.
  • La ora 12:00, ministrul Economiei, Claudiu Năsui susține o conferință în cadrul căreia va vorbi despre Programul de Promovare a Exporturilor. Vor fi prezentate concluziile unui control intern legate de această schemă de ajutor.
  • Timișoara riscă să piardă titlul de Capitală Europeană a Culturii din cauză că Primăria nu finanțează suficient proiectul, a declarat Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș. Comisia Europeană a convocat o ședință de urgență pentru astăzi.
  • Ioana Mihăilă a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Sănătății. Vrea ca în acest mandat să atragă fonduri europene, să crească accesul la serviciile medicale de bază și să modifice managementul spitalelor.
  • „Vaccinați-vă pentru a avea o vacanță normală și cât mai puține restricții la vară” a spus aseară, președintele Klaus Iohannis.
  • UIPath, un start-up pornit într-un apartament din București, s-a listat la cea mai puternică bursă a lumii, cea din New York. Ieri, Daniel Dines a sunat clopoțelul de la NYSE, dând startul zilei de tranzacții. În urmă cu 6 ani, echipa avea doar 10 membri iar acum, compania este evaluată la aproape 30 de miliarde de dolari.
  • Chanel pierde în instanță cu Huawei, conform curții UE. Judecătorii au decis că cele două mărci nu sunt similare. Ambele embleme au o literă repetată și încrucișată. În cazul lui Chanel, este litera C iar Huawei are litera U.
  • Naționala de handbal feminin a României s-a calificat la Campionatul Mondial, după ce a învins echipa Macedoniei de Nord, scor 35-20. Campionatul se va juca în Spania, între 1 și 19 decembrie.
  • Larisa Iordache s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. A obținut locul 3 la Campionatul European de la Basel și a prins ultimul loc care duce în Japonia.
  • Roverul Perseverance a produs oxigen pe Marte, o nouă performanță și o premieră pe o altă planetă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI