• Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu te anuță că loturile 1 și 2 din sudul Centurii Capitalei avansează conform planurlor.
  • Premierul Nicolae Ciucă a spus că până pe 30 iunie, interconectorul de gaze dintre Bulgaria și Grecia va fi finalizat din punct de vedere tehnic.
  • Predarea online în universități va fi legalizată din toamnă, cel puțin asta prevede un proiect de ordonanță de urgență publicat de ministerul Educației.
  • Franţa şi Germania, au declarat vineri că sunt hotărâte să sprijine Republica Moldova în faţa riscurilor de destabilizare cu care se confruntă.
  • Preşedintele american Joe Biden „şi-a exprimat public opoziţia faţă de prezenţa preşedintelui Putin la G20”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
  • Anonymous România răspunde atacurilor cibernetice venite din partea grupului de hackeri ruși „KILLNET”. A fost atacat un site din domeniul achizițiilor Federației Ruse, iar unele date au fost șterse definitiv.
  • Faimoasa statuie cel întruchipează pe Hristos din Rio a fost detronată. În micul oraș brazilian Encantado situat în sudul țării, s-a contruit o statuie mai înaltă în scop turistic.
  • Dacă nu ai mai prins loc pe litoral pentru 1 mai, managerii domeniului schiabil din Sinaia te anunță că te poți bucura de ultimul weekend la ski.
  • Ai meciuri în Premier League azi. Newcastle United îi întâlnește pe cei de la Liverpool de la ora 14:30 iar pe seară Leeds se duelează cu Manchester City.
  • Vremea ține cu tine de 1 mai. În acest weekend în București te poți bucura de soare și temperaturi de până la 20 de grade celsius.

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ
„ECHITATEA POATE SALVA EDUCAȚIA”