- FMI publică, astăzi, un update la raportul World Economic Outlook. În aprilie, Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit estimările pentru economia noastră, care ar urma să înregistreze un avans de 6%.
- Coaliția se reunește astăzi, la 13.00. Prin cele mai arzătoare subiecte, se numără Secția de Investigare a Magistraților, vaccinarea și rectificarea bugetară.
- Dosarul „Roșia Montană” a fost amânat pentru a doua oară de UNESCO. Astăzi ar putea fi reluate discuțiile și am putea primi un răspuns.
- Românii lucrează cel mai mult din Uniunea Europeană. Eurostat arată că muncim 40 de ore pe săptămână și suntem urmați de vecinii bulgari și de croați. La polul opus, sunt olandezii, care muncesc doar 30 de ore.
- Numărul persoanelor mușcate de căpușe a crescut la 50 pe zi în ultima lună, în capitală. Din fericire, până acum nu a fost înregistrat niciun caz în care să fie transmisă boala Lyme.
- Nicio persoană nu a fost vaccinată cu AstraZeneca în ultimele 24 de ore. Doar puțin peste 14.300 de români s-au imunizat.
- Rusia a blocat 49 de site-uri care aveau legături cu opozantul Aleksei Navalnîi, a afirmat Leonid Volkov, unul dintre apropiații lui.
- 57 de refugiați și-au pierdut viața după ce un vas s-a scufundat pe coasta Libiei. Ei voiau să ajungă în Italia. Alte 18 persoane au fost salvate de pescari și Garda de Coastă.
- Tesla a avut pentru prima dată profit peste un miliard de dolari, în al doilea trimestru din 2021. Iar veniturile s-au ridicat la 12 miliarde de dolari.
- Samsung a confirmat oficial că următorul telefon pliabil, Galaxy Z Fold 3, va veni cu suport pentru stylus S Pen. Telefonul va fi prezentat la un eveniment pe 11 august.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri