• De azi vei avea certificatul de vaccinare. Trebuie să descarci documentul cu cel puțin 5 zile înainte de a pleca din țară, pentru a evita eventuale probleme pe platforma STS.
  • Nu doar Uniunea Europeană se bucură de pașaportul de vaccinare. Și Japonia pune în aplicare de azi, un certificat de vaccinare pentru cetățeni, în vederea călătoriilor în străinătate.
  • Grecia impune de azi noi reguli pentru turiști. Toți cei care intră în țară, pe cale terestră, vor fi testați, chiar dacă au fost vaccinați sau au trecut prin boală. Regula se aplică tuturor celor cu vârste de peste 12 ani.
  • De azi, Ryanair va introduce un charter către Rhodos, Grecia, de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”, în zilele de joi şi duminică.
  • Dacă ți-e dor de Thailanda, am o veste bună. Insula Phuket primește din nou, de azi, turiști vaccinați împotriva Covid-19.
  • De la 8 seara, poți să te duci la un concert de jazz la Sala Palatului. Cântă Wynton Marselis, cel mai cunoscut trompetist din New York.
  • De azi-noapte a intrat în vigoare o nouă relaxare a restricțiilor. Poți sta până la 2 noaptea la restaurant sau club, iar acestea pot fi ocupate la o capacitate de 70%.
  • eMAG pregătește un proiect ca alternativă online la supermarketuri, scrie Ziarul Financiar. Va exista un depozit care să conțină 20 de mii de produse alimentare de la producătorii români. Alimentele vor fi apoi livrate rapid către clienți
  • Iar Comisia Europeana a lansat oficial Fondul european de apărare, dotat cu aproape 8 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. „Pentru prima dată, Uniunea Europeana investește o parte a bugetului său în apărare”, spune comisarul Thierry Breton.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE