• INS publică azi noi date. Vedem cu cât au crescut resursele de energie primară și cele de energie electrică în primele cinci luni din 2021, dar și cum stăm cu producția internă.
  • La Bruxelles are loc reuniunea Consiliului de Afaceri Economice și Financiare al UE. Se decide aprobarea primelor planuri de stimulare de către miniștrii de finanțe ai uniunii.
  • Mai mulți dintre suspecții arestați pentru asasinarea președintelui din Haiti, Jovenel Moise, erau informatori pentru FBI și agenția anti-drog americană. Într-un comunicat pentru CNN, DEA a confirmat informația.
  • Peste 50 de deputați democrați din Texas au părăsit statul pentru ca majoritatea republicană să nu aibă cvorum în această săptămână. Republicanii intenționau să aprobe un proiect de lege prin care este limitat accesul la vot, în special pentru minorități.
  • Vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru personalul sanitar, a anunţat premierul elen.
  • Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că persoanele vaccinate care se infectează cu varianta delta a coronavirusului sunt, în mare parte dintre cazuri, asimptomatice.
  • După Branson, vine Bezos. Compania Blue Origin va lansa în spațiu capsula New Shepard, pe 20 iulie, la ora 14:30, ora României.
  • Următorul telefon pliabil de la Samsung va avea suport pentru S Pen. Până anul acesta, doar telefoanele din seria Note de la Samsung aveau suport pentru acest accesoriu.
  • Cei 26 de forbaliști de la Squadra Azzurra vor fi premiați cu cate 250 de mii de euro pentru triumful de la EURO 2020. Federația Italiană a primit de la UEFA suma de 99 de milioane de euro pentru câștigarea trofeului.
  • Se împlinesc 2 ani de când Simona Halep o învinge pe Serena Williams în finala de la Wimbledon, devenind astfel prima jucătoare din România care câștigă acest turneul.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA