• Secretarul general al ONU va merge, săptămâna viitoare, la Moscova pentru a vorbi cu Putin despre războiul din Ucraina.
  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate aproape 1.000 de noi infectări cu SARS-COV-2, iar nouă persoane au decedat.
  • A fost aglomerație la frontierele Bugariei și Greciei, țările preferate de români pentru vacanțe. Timpul de așteptare s-a ridicat la șase ore.
  • Mii de oameni sunt așteptați la Ierusalim, pentru a sărbători Paștele. Anul acesta se reiau toate procesiunile specifice sărbătorii.
  • Partidul premierului suedez a anunțat că va decide până pe 24 mai dacă susţine aderarea țării la NATO.
  • Unul dintre cei mai mari producători de cipuri din lume, Samsung, vrea să producă și cipurile M2, disponibile pe laptopurile Apple.
  • Cel mai mare și puternic accelerator de particule din lume a fost repornit după trei ani, timp în care a fost modernizat.
  • Câteva mii de mașini Ferrari au fost rechemate în service din cauza unor probleme la sistemul de frânare.
  • Max Verstappen, de la Red Bull, a avut cel mai rapid timp în sesiunea de calificări a Marelui Premiu al Italiei.
  • Vremea se menține plăcută în Capitală. Temperaturile maxime, de astăzi, vor atinge 21 de grade celsius.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN