• De astăzi, Timișoara redeschide restaurantele, teatrele și cinematografele la o capacitate de 50%. Sunt permise și concertele sau festivalurile în aer liber, cu maxim 300 de participanți pentru că rata de infectare Covid-19 a scăzut la 1,4 la mia de locuitori.
  • Tot de astăzi se aplică aceleași măsuri de relaxare a restricțiilor și la Brașov, unde rata de infectare a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori. Dacă ajungi astăzi acolo, te poți vaccina cu Pfizer, în cadrul unui eveniment ce se desfășoara în Piața Sf. Ion.
  • Alexandra Bulat a fost aleasă consilier de comitat în Cambridgeshire din partea Partidului Laburist, la alegerile locale desfășurate în această săptămână. Este prima oară când un român ocupă un astfel de post în Marea Britanie.
  • 20 de state membre ale UE nu sunt de acord să plătească testele PCR pentru certificatul verde digital. Certificatul îți va facilita călătoriile în Europa doar dacă ești vaccinat, ai rezultat negativ la testul PCR sau poți demonstra că ai dezvoltat anticorpi în urma bolii.
  • Economia Europei a trecut de hopul recesiunii duble și se va reface puternic dacă va fi ajutată de consumatori. Datele financiare din zona euro arată că cererea și comerțul se recuperează cu viteză ridicată.
  • Italia vrea să redeschidă de la jumătatea lunii mai și anunță că va primi turiști veniți din țări cu un nivel ridicat de vaccinare.
  • Doar 12% din utilizatorii de iPhone la nivel global au mai permis aplicaților să colecteze datele personale de la lansarea iOS 14.5. Această versiune a sistemului de operare oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege dacă să-și ofere datele.
  • Aryna Sabalenka este noua campioană a turneului de tenis de la Madrid. A învins-o pe australianca Ashleigh Barty cu 6-0, 3-6, 6-4. Sabalenka a urcat pe locul 4 în clsamentul WTA, sub Simona Halep care este numărul 3.
  • Elicopterul NASA a avut primul zbor de explorare pe Marte. Este prima dată când Ingenuity pleacă de la bază, călătorind pe o distanță de 128,9 metri către sudul planetei roșii.
  • Astăzi, de la ora 19:00, Opera Națională te așteaptă în mediul online cu opera în concert „La Traviata” de Giuseppe Verdi, dedicată Zilei Europei.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT