Știrile de la ora 08:00, prezentate de Ioana Voicu, 1 decembrie 2020

  • Poliția a declanșat mecanismul ALERTĂ RĂPIRE COPIL. O fată de 15 ani din Odorheiu Secuiesc a fost rapită aseară, de pe o stradă din Târgu Mureș. Era cu unchiul ei când a fost smulsă și băgată într-o mașină de mai mulți necunoscuți.
  • Moment istoric în fotbal la care ia parte și un român. O franțuzoiacă a fost desemnată de UEFA să arbitreze partida dintre Juventus Torino și Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu. Meciul se joacă mâine, în Liga Campionilor.
  • Papa Francisc anulează pelerinajul anual la statuia Fecioarei Maria, din centrul Romei, din cauza COVID-19.
  • Un marinar român a fost răpit în apropiere de Togo. Ministerul afacerilor externe a înființat o celulă de criză care lucrează la recuperarea românului din mâinile piraților.
  • Organizația Mondială a Sănătății ne avertizează. Dacă avem amnezie, dacă nu învățăm nimic din această pandemie, o vom repeta.
  • Turcia va impune restricții dure pentru a scăpa de COVID. Nu se mai iese din casă în weekend, iar în timpul săptămânii se interzic deplasările după ora 21.00.
  • Anul viitor nu se taie nici salariile, nu cresc nici taxele și impozitele. Îți spun asta doi miniștri: cel de Finanțe și șefa de la muncă.
  • 2019 e anul în care se înregistrează cele mai puține emisii de gaze cu efect de seră. Explicația nu e legată de COVID. Ci de creșterea folosirii energiei verzi.
  • Peste 5 zile votezi la parlamentare, dacă vrei, și probabil ți se pare că localele au fost de mult. Dar, abia mâine, Bucureștiul va avea prima ședință a noului Consiliu General. Atunci vei afla cine sunt noii viceprimari.