• CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic. Astfel în în zona galbenă au intrat în urma scăderii incidenței Grecia, Cipru și Norvegia, iar în zona roșie au intrat: Croația, Letonia și Austria.
  • Certificatul Covid este obligatoriu în peste 350 de localități din România. Lista grupului de Comunicare Strategică include 46 de orașe și municipii în scenariul roșu.
  • Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece în toată țara, valabilă până astăzi la ora 23.00. Iar la munte va fi cod galben de vânt puternic.
  • Israel obligă profesorii să prezinte certificatul verde.Cei care nu îl au sau nu doresc să se testeze nu vor mai putea preda începând cu data de 3 octombrie. De asemenea, nu li se va permite să ţină cursuri online şi nici nu vor primi salariu.
  • Un medicament dezvoltat de AstraZeneca pentru cancerul la sân reduce riscul de deces sau de multiplicare a tumorilor la sîni. Medicamentul este mai eficient cu 72% față de tratamentul standard.
  • Gheața din Marea Arctică a scăzut la o suprafață de doar 1,82 milioane de mile pătrate, a douăsprezecea cea mai mică întindere înregistrată, a dezvăluit NASA.
  • În Liga Campionilor la handbal, Dinamo a pierdut în a doua partidă din grupe împotriva uneia dintre favoritele la câștigarea competiției, PSG. Francezii s-au impus cu 41-30.
  • Fostul internaţional englez de rugby Steve Thompson, diagnosticat cu demenţă precoce, își donează creierul după moarte, pentru cercetarea encefalopatiei traumatice cronice.În acest fel speră ca rugbyul să devină un sport mai sigur.
  • Iar azi începe UNDERCLOUD – Festivalul de Teatru Independent. Spectacole de teatru, workshop-urile și expozițiile te așteaptă la Muzeul Național al Țăranului Român și în Grădina Muzeului „Grigore Antipa” până pe 30 septembrie.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE