Consilierii FDA recomandă folosirea vaccinului anti-Covid produs de Pfizer. Este ultima etapă înainte de aprobare.
Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile în România, începând cu 14 decembrie. Ceea ce înseamnă că în perioada sărbătorilor rămân în vigoare aceleași restricții.
Doar în noaptea de Revelion poți să ieși afară, dar în apropierea locuinței. În rest, nu scapi de restricțiile de noapte, care te bagă în casă la ora 23:00.
A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, printre care se numără SUA, Elveția, Austria și Italia. Dacă vii din aceste zone vei sta în carantină 14 zile.
Alexandru Rafila a fost confirmat pozitiv cu SARS-Cov-2. Propunerea PSD pentru funcția de premier spune că se simte bine.
Autoritățile din Italia cer ajutorul doctorilor ieșiți la pensie și absolvenților la medicină în campania de vaccinare anti-Covid. Cadrele medicale vor fi primele vaccinate începând cu luna ianuarie 2021.
Marea Britanie a semnat un acord comercial cu Singapore. Astfel vor putea fi tranzacționate bunuri și servicii în valoare de 17,6 miliarde de lire sterline pe an. Este al doilea acord post-Brexit, după cel semnat cu Japonia.
Banca Central Europeană majorează cu încă 500 de miliarde de euro Programul de Achiziții Urgente în Pandemie. A ajuns la un total de 1.850 de miliarde de euro.
Pandemia a schimbat și ora slujbei din Ajunul Crăciunului. Papa Francisc a anunțat că anul acesta va avea loc cu două ore înainte față de programul din anii trecuți. Începe la ora 19:30, ora Italiei.
CFR Cluj a ratat calificarea în 16-imile Europa League. Joi seară a pierdut cu 1-2 în fața elvețienilor de la Young Boys Berna, după ce a condus cu 1-0.