• Aproape 340.000 de certificate digitale au fost eliberate până ieri, te anunță STS. Cele mai multe au vizat vaccinarea, peste 280.000.
  • Niciun caz de Covid-19 nu a fost înregistrat printre spectatorii celor 4 meciuri de la EURO din București. Cei 52.000 de mii de spectatori care au asistat la toate partidele au fost verificați.
  • Infecțiile cu Covid-19 au crescut cu 10% într-o săptămână în Europa dupa două luni de declin, și riscul unui nou val de cazuri este în creștere, spune OMS. De vină ar fi EURO 2020.
  • Iar Guvernul schimbă iarăși regulile pentru concediile medicale. Mărește amenzile și te scapă de un drum. Nu mai esti obligat să iei acea adeverință care dovedește că ești angajat.
  • Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare a anunţat ieri, un acord privind reformarea sistemului fiscal internaţional, urmând să fie aplicate noi modalităţi de taxare a companiilor multinaţionale.
  • Peste 250 de mii de fani francezi au semnat o petiție prin care cer rejucarea partidei dintre Franța și Elveția. Meciul din optimile EURO 2020 s-a încheiat cu victoria elvețienilor, după loviturile de departajare.
  • Facebook publică azi un raport cu conținutul eliminat în perioada 15 mai – 15 iunie. Raportul final va fi prezentat pe data de 15 iulie.
  • Sorana Cîrstea a câștigat partida cu Victoria Azarenka, locul 14 mondial, in turul al doilea al turneului de la Wimbledon. Românca a trecut de jucătoarea din Belarus în 3 seturi, scor 7-6, 3-6, 6-4.
  • De azi până pe 11 iulie poți să mergi la Festivalul Filmului Francez din România. Ai filme în mai multe orașe, printre care București, Sibiu și Constanța.
  • Și tot azi începe Jazz-Timișoara. Este cel mai mare festival organizat în ultimul an și jumătate. Organizatorii așteaptă 2.000 de participanți care trebuie să prezinte dovada vaccinării, sau a unui test negativ COVID.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE