La nivel național, ieri au fost înregistrate 9.799 de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.
Municipiul Baia Mare a intrat în carantină zonală, începând de ieri, de la ora 17.00. Rata de infectare a depășit 6 cazuri la mia de locuitori.
Liviu Dragnea a rămas fără titlul onorific de ambasador al turismului maramureşean. Consilierii judeţeni au decis asta.
Cea de-a 14-a ediție a Transilvania Jazz Festival începe mâine. Se va desfășura exclusiv online pe YouTube si Facebook. Vizionarea e gratuită.
Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca-Cola din afara SUA, a raportat câştiguri trimestriale peste estimări, după relaxarea restricțiilor din vară – 1,83 miliarde de euro.
Nemulțumiți de noile restricții, mai mulţi antreprenori şi reprezentanţi ai industriei restaurantelor au protestat ieri, la Kiev, în faţa clădirii Guvernului.
Din cauza reţinerilor în masă în rândul manifestanţilor, liderul opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania, a declarat că lucreaza la o nouă tactică pentru desfăşurarea acţiunilor de protest.
Vânzările de autovehicule au scăzut în România cu 28,7% în primele zece luni ale anului. Vânzările mașinilor electrice au crescut cu aproape 68 de procente.
54% dintre românii vor să cumpere online, de Black Friday 2020, în creştere cu 8% faţă de 2019.
CEO-ul platformei de e-commerce MerchantPro, Arthur Rădulescu, îți spune că anul acesta, online-ul a crescut în 6 luni, cât în 3-4 ani obişnuiţi.