• Situația la Kiev este calmă, Capitala este controlată în totalitate de armata și de militarii ucraineni. Aseară, civilii loveau echipamentele rusești cu cocktailuri molotov.
  • Astăzi este referendum în Belarus. Lukashenko vrea să modifice constituția. Presa americană și cea ucraineană spun că există posibilitatea ca Rusia să-si extindă arsenalul nuclear prin Belarus.
  • Reprezentantul permanent al Ucraineni la ONU anunță că orașul Kiev nu poate garanta securitatea nucleară la centrala de la Cernobîl, după ce stația este preluată de trupele ruse.
  • Cel puțin 240 de civili au fost răniți și 64 au fost uciși în Ucraina, a confirmat Organizația Națiunilor Unite. Acesta a spus, însă, că „cifrele reale sunt considerabil mai mari”.
  • La Lviv, la gară, oamenii așteaptă un tren gratuit pentru a pleca în Polonia. Nu este suficient loc în vagoane, astfel unii care vor să plece au pierdut deja câteva trenuri.
  • Fost oficial de top al Băncii Centrale a Rusiei a spus, într-un interviu pentru BNO News, că luni va fi o catastrofă pe piața valutară din Rusia.
  • Președinții Turciei și Azerbaidjanului, apropiați ai lui Vladimir Putin, s-au oferit să organizeze negocieri cu Rusia.
  • Ambasada Ucrainei din Tel Aviv deschide liste pentru înrolarea voluntarilor din Israel care vor să lupte pentru suveranitatea Ucrainei.
  • ‎Portugalia va trimite arme și echipament militar. Țara se alătură, astfel, celorlalte state care vin cu ajutor, precum: Germania, Belgia, Slovacia, Turcia și Republica Cehă.
  • Ucraina nu se lasă. „Vom lupta cât este nevoie pentru eliberarea țării”, a transmis Volodimir Zelenski.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA