Știrile de la ora 09.00, prezentate de Andreea Perminova, 6 ianuarie 2021

  • Pe piaţa interbancară, ROBOR la 3 luni a scăzut sub 2%, fiind cotat marţi la 1,91%.
  • A fost înregistrat un record absolut pentru platforma de plăți online ghișeul.ro, marți. Au fost înregistrate în 24 de ore 17.900 de tranzacții, în valoare de peste 4,6 milioane de lei.
  • Sorin Cîmpeanu a declarat aseară că sunt 340.000 de persoane din sistemul de învățământ care ar putea fi vaccinate
  • Traficul feroviar s-a reluat aseară pe calea ferată 201 Vâlcea – Sibiu, în zona unde, din cauza aluviunilor, a deraiat un tren.
  • Keir Starmer, liderul partidului laburist din UK, i-a cerut lui Boris Johnson să se folosească de al treilea lockdown din Anglia pentru a crea un sistem de vaccinare „non-stop”. Asta pentru a pune capăt, citez, „acestui coșmar”.
  • Chiar dacă în Marea Britanie s-au impus noi restricții, cel mai bogat campionat de fotbal nu a scăpat de COVID. In Premier League s-au inregistrat 40 de cazuri noi în ultima săptămână. Mai mult decât dublu față de săptămâna precedentă.
  • Reclama în care un bărbat mănâncă un sandviș cu liliac este investigată de autoritatea de reglementare a publicității din Australia. Reclama a ironizat faptul că pandemia a fost provocată de o persoană care a mâncat un liliac.
  • Festivalul-croazieră de sub umbrela Untold, programat pentru vara aceasta, are deja 3 categorii de bilete sold out.
  • Donald Trump îi cere vicepreşedintelui Mike Pence să susţină acţiunile lui de blocare în Congres a validării rezultatului scrutinului prezidenţial, câştigat de Joe Biden.
  • Bitcoin are potenţialul de a ajunge la 146.000 de dolari pe termen lung, în condiţiile în care concurează cu aurul ca şi clasă de active, potrivit JPMorgan Chase.