Știrile de la ora 09:00, prezentate de Mihaela Gîrbea, 17 iulie 2021

  • Meteorologii au emis un cod roșu de inundații în județul Alba, valabil până la ora 24:00, după ce zeci de case au fost inundate, iar mai multe mașini au fost luate de apă. Inundațiile vor lovi și județul Suceava. Meteorologii au emis avertizări de ploi puternice, cu vijelii și grindină.
  • Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism vrea să se introducă testarea rapidă la intrarea în României, pentru a atrage tot mai mulți turiști străini.
  • Piața auto din România este singura din Europa unde vânzările au scăzut în primul semestru din 2021. S-au înmatriculat puțin peste 47 de mii de autoturisme
  • Autoritățile sanitare din Franța iau în considerare vaccinarea obligatorie a populației. Asta în urma creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus. Guvernul francez a impus deja vaccinarea obligatorie a lucrătorilor din sectorul medical.
  • OMS cere din nou Chinei să permită verificarea laboratoarelor unde au fost identificate primele cazuri de Covid-19. De asemenea, are în vedere efectuarea unor studii pe oameni, zonele geografice, animale sălbatice, din captivitate şi din crescătorii, unde a fost semnalată cel mai devreme circulaţia virusului SARS-CoV-2.
  • Dacă plănuiești să călătorești, te anunț că Grecia a intrat pe lista galbenă, iar Spania, Portugalia și Olanda sunt considerate țări cu risc, fiind pe lista roșie, din cauza numărului mare de persoane infectate cu Sars-CoV-2. Așa că la întoarcerea în România, cei neimunizați vor sta în carantină 14 zile.
  • Cazurile de Covid-19 din SUA au crescut cu 70% față de săptămâna trecută, iar decesele cu 26%. Directorului Centrului de Prevenirea și Controlul Bolilor, Rochelle Walensky, spune că focarele au apărut acolo unde sunt puțini vaccinați.
  • Miniștrii din Marea Britanie vor să extindă Legea fildeșului, deoarece spun că elefanții nu sunt singurele animale expuse riscului. Hipopotamii, morsele și balenele ar putea beneficia de o protecție juridică mai mare în temeiul propunerilor guvernului britanic de a combate braconajul de fildeș.
  • Telescopul spațial Hubble merge din nou! NASA a reușit să-l conecteze cu succes la un computer de rezervă după săptămâni de probleme cu computerul principal.
  • Pentru prima dată în istoria ligii profesioniste de baseball, brigada de arbitrii este alcătuită doar din femei. Primul meci are loc marți între Baltimore Orioles și Tampa Bay Rays.