• După doi ani de restricții, astăzi este ultima zi de stare de alerta. De mâine, masca devine optională, în interior.
  • Odată cu încetarea stării de alertă, dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online.
  • Antibiotice Iași va fabrica, de astăzi, o cantitate mare de iodură de potasiu. La fiecare 48 de ore vor fi eliberate 2,5 milioane de pilule, a anunțat ministrul Sănătății.
  • O fabrică de baterii pentru maşini electrice va fi construită în România. Compania canadiană RockTech Lithium investește 400 de milioane de euro.
  • ​Bulgaria ar putea solicita o exceptare de la orice sancţiuni ale UE privind importurile de gaze şi petrol din Rusia.
  • HBO Max se lanzează azi în 15 ţări europene, inclusiv în Polonia, în Portugalia şi în România.
  • Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt capi de serie la turneul de la Indian Wells, care începe mâine. Româncele vor intra în competiție în turul al doilea.
  • Volkswagen lansează săptămâna asta primul vehicul complet electric al companiei, la cinci ani după prezentarea conceptului care anunța ofensiva grupului german în segmentul electricelor.
  • Japonia a îngheţat bunurile a 32 de oficiali şi oligarhi din Rusia şi Belarus.
  • Războiul din Ucraina face victime: după rubla rusească care a scăzut cu 65%, forintul ungar şi zlotul polonez sunt cele mai lovite monede.

Recomandări

VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?