• Ai zburat mai puțin anul acesta. Numărul pasagerilor care au urcat la bordul avioanelor a scăzut cu 96% în Uniunea Europeană, în trimestrul doi din 2020.
  • Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a părăsit summitul Uniunii Europene din cauza unui caz de COVID din echipa sa.
  • Klaus Iohannis se numără printre oficialii cu care s-a văzut Ursula von der Leyen în cadrul summitului. “În cazul meu nu există niciun pericol, am păstrat distanţa”, a spus președintele.
  • Mai mult de jumătate dintre ţările Uniunii Europene, împreună cu Regatul Unit, sunt listate cu roşu pe o nouă hartă europeană privind restricţiile de călătorie.
  • Grupul Renault a lansat Dacia Spring, primul automobil electric sub brand românesc. Vei putea să o cumperi începând cu primăvara anului viitor.
  • Marea Britanie riscă să rupă legătura cu Uniunea Europeană fără un acord. Progresele în negocierile privind relațiile post-Brexit sunt insuficiente, potrivit UE.
  • Italia înregistrează un record de îmbolnăviri de la începutul pandemiei – aproape 9 mii de cazuri în 24 de ore.
  • Nokia a creat un sistem prin care verifică temperatura angajaţilor şi dacă aceştia poartă mască.
  • Încă trei jucători de la Naţionala Under 21 au fost confirmaţi cu Covid-19, a anunțat FRF.
  • Motociclistul Valentino Rossi, multiplu campion mondial, are Covid-19 şi va rata cursa de la Aragon din acest weekend.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK