Știrile de la ora 10.00, prezentate de Alice Stroescu, 22 mai 2021

  • Vaccinarea reduce riscul de spitalizare cu 91% în cazul persoanelor cu vârste între 75 și 84 de ani. La cele de peste 85 de ani, riscul scade cu 81%.
  • De pe 13 septembrie elevii vor putea începe școala normal, cu prezenţă fizică, fără a avea şcoli în care să se impună un regim de predare online, a spus ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
  • Terenurile de sport din școli să fie deschise, gratuit sau cu plată, pentru toată lumea, prevede un proiect de lege inițiat de USR-PLUS.
  • Ursula von der Leyen a anunțat, la Summitul G20, că Uniunea Europeană va investi un miliard de euro în Africa pentru a construi centre de producție a vaccinurilor. De asemenea, blocul comunitar va dona 100 de milioane de doze de vaccin pentru țările sărace.
  • Tinerii din Franţa sunt ajutaţi de guvern să meargă la muzee sau să-şi cumpere cărţi, prin „pass culture”. Este o aplicație prin care tinerii primesc un credit nerambursabil de 300 de euro pentru cărţi, abonamente la reviste, bilete la spectacole, cinema sau muzee.
  • Din 7 iunie, Spania va primi turiști vaccinați din întreaga lume, a anunțat premierul spaniol Pedro Sanchez.
  • Azi se fac lucrări de reparație pe autostrada Deva-Sibiu, iar circulația va fi restricționată până la ora 15.00.
  • De azi te poți vaccina la Castelul Corvinilor. Serurile folosite vor fi cele de la Pfizer și Johnson and Johnson. Centrul din curtea castelului e deschis până mâine inclusiv.
  • Azi, la Ploiești are loc finala Cupei României la fotbal dintre Universitatea Craiova și Astra Giurgiu. Este pimul eveniment-pilot din sport la care va fi permis accesul spectatorilor în tribune.
  • De la ora 22.00 are loc finala concursului Eurovision 2021, desfășurat la Rotterdam sub sloganul „Open Up”. Noi nu ne-am calificat însă Republica Moldova şi Bulgaria se regăsesc în lista celor zece ţări din finală.