• Protestatarii care au blocat metrourile din București nu vor fi dați afară sau sancționați, anunță directorul Metrorex
  • 90 de copii bolnavi de COVID sunt internați în spitale, iar, dintre ei, 5 sunt la ATI, spune secretarul de stat Andreea Moldovan
  • Certificatul european de vaccinare trebuie să apară până la târgul de turism de la Madrid, din 19 mai
  • Au fost din nou proteste anti-restricții aseară în România, însă cu mai puțini oameni decât zilele trecute. La Timișoara, Sibiu și Iași nu a protestat nimeni
  • Elevii ar putea să revină fizic la școală la sfârșitul lui mai, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
  • H6 Selecționata de tineret a României a remizat aseară cu Germania și a ratat calificarea în sferturile Campionatului European de fotbal
  • Băncile de toată lumea se pregătesc de o nouă criză, după prăbușirea companiei americane de investiții Archegos Capital, spun sursele Reuters
  • Google Maps va avea peste 100 de îmbunătățiri în acest an, bazate pe inteligență artificială. Vei avea, printre altele, alerte de vreme, de poluare, dar și o interfață nouă pentru rutele spre destinație
  • Premieră istorică în Elveția – țara le va permite femeilor militar să poarte chiloți feminini. Până acum, militarii aveau voie să poarte doar lenjerie pentru bărbați
  • Îl știi din Home Alone, acum o să îl vezi în American Horror Story. Macauly Culkin a fost văzut pe platourile de filmare ale serialului american

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
TAYLOR SWIFT AR PUTEA DEVENI ȘI ACTRIȚĂ
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ