- De sâmbătă, te poți vaccina fără programare la orice centru, după ora 14. Cei peste 60 de ani se pot vaccina și dimineața.
- Tot de sâmbătă, cele mai multe centre de vaccinare cu AstraZeneca vor primi ser de la Pfizer.
- De la 1 iunie ai putea să nu mai porți mască la birou, dacă toți colegii tăi sunt vaccinați, spune premierul Cîțu.
- Un om din doi, din rândul celor care locuiesc în țări democratice, spune că libertățile i-au fost restrânse excesiv în pandemie, conform unui studiu făcut de Asociația Democrațiilor.
- Bucureștiul va avea un nou proiect de buget, anunță viceprimarul Horia Tomescu.
- Justiția are nevoie de reforme rapide, spun mai multe asociații de magistrați, după cel mai recent raport GRECO.
- Suspendarea contului de Facebook a lui Donald Trump durează încă 6 luni, după care decizia va fi reexaminată.
- Orașul japonez Noto a ajuns ținta ironiilor pe internet, după ce primăria a construit o statuie uriașă a unui calamar din banii primiți ca ajutor guvernamental pentru combaterea efectelor pandemiei.
- Încep excursiile în spațiu, pe orbita Pământului. Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, este prima care începe să vândă bilete, iar primul zbor va fi în 20 iulie.
- Turnul Eiffel împlinește astăzi 132 de ani de când a fost inaugurat, la Expoziția Universală de la Paris.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Un român, un polonez şi un neamţ îşi fac un credit la bancă. Cât va plăti fiecare după 30 de ani. Diferenţele sunt halucinante Ziarul Financiar