Știrile de la ora 10.00, prezentate de Tatiana Lipchin, 3 noiembrie 2020

  • Patru oameni au fost uciși, iar alți 17 au fost răniți, în urma atacului terorist din Viena.
  • Unul dintre atacatori a fost împușcat de forțele de ordine. Era simpatizant al Statului Islamic, a spus ministrul de interne austriac.
  • Acum, poliția și armata din Austria este în alertă. Îi caută pe ceilalți teroriști. Iar la granițele Austriei s-au înăsprit controalele.
  • Un alt atac terorist a avut loc ieri la o Universitate din Kabul, capitala Afghanistanului. Cel puţin 20 persoane, majoritatea studenţi, au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite.
  • Alegerile prezidențiale din SUA de anul acest sunt cele mai scumpe din istorie. Scrutinul costă 14 miliarde de dolari, cât cele din 2012 și 2016 la un loc.
  • Peste 95 de milioane de americani au votat anticipat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite.
  • Revenim în țară… Vei fi obligat să porți mască în spațiile deschise în toate județele cu rata de infectare mai mare de 1,5 la mia de locuitori, a anunțat premierul Orban.
  • Telemunca devine obligatorie, iar dacă nu se poate lucra de la distanță, companiile trebuie să pună în practică un program de lucru pe mai multe grupe. Este decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.
  • Anul acesta, de Crăciun, nu vei mai putea merge la tradiționalul Târg de la Sibiu. Din cauza pandemiei, acesta a fost anulat.
  • Italia se pregătește să introducă carantina pe timp de noapte, a anunțat premierul Giuseppe Conte. Asta după ce a fost depășit numărul de 30 de mii de infectări în weekend.
  • În pofida pandemiei, brandurile de lux Louis Vuitton şi Dior au avut vânzări mai mari cu 12% în trimestrul trei din 2020, faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.
  • Francesco Totti, una din legendele fotbalului italian, a fost testat pozitiv cu Sars-COV-2.