• Saga negocierilor pentru alegerile prezidențiale continună. Astăzi PSD și PNL se întâlnesc pentru a lua o decizie finală cu privire la data alegerilor.
  • Astăzi se desfășoară și ultima zi a turului de alegeri pentru președinția USR. Membrii partidului aleg prin vot direct, pe o platformă online. 4 candidaturi din zece depuse sunt în cursă.
  • Astăzi are loc prima probă la Evaluearea Națională, cea de Limba şi literatura română. Primele rezultate vor fi afişate în 3 iulie, până la ora 14:00.
  • Comisia Europeană a decis deblocarea unei plăţi de peste 37 de milioane de euro către România în cadrul PNRR, asta după ce a recunoscut progresele efectuate în implementarea planurilor lor de redresare şi rezilienţă.
  • Astăzi se deschid negocierile de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE – conform președinției belgiene a Consiliului European.
  • Julian Assange părăsește Regatul Unit după ce a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane, în urma căreia acesta va pleda vinovat la acuzaţiile penale şi va fi eliberat
  • Cercetătorii din Hong Kong dezvoltă o platformă bazată pe A.I. care identifică afecțiuni ca depresia prin recunoașterea facială.
  • Cristiano Ronaldo cumpără un teren pe „Insula Milionarilor” din Dubai pentru suma de 25 de milioane de euro. Vorbim de o vilă în curs de construcție care va fi gata în decembrie.
  • Italia își asigură calificarea în optimile Euro 2024 în minutul 98 al meciului cu Croația, încheiat la egalitate 1-1.
  • Casa familiei prințesei Diana este scoasă la vânzare pentru 13 milioane de euro. Locația? Mayfair, Londra. Are patru etaje și o suprafață de 430 de metri pătrați.
  • Astăzi începe proba de competențe de comunicare într-o limbă străină. Sunt înscriși 119.000 elevi, și au două ore la dispoziție pentru proba scrisă.
  • ONU lansează un set de principii pentru a combate dezinformarea online. Soluțiile? Promovarea alfabetizării media, susținerea jurnalismului de calitate și transparența platformelor online.
  • Djokovici revine pe locul 2 mondial în clasamentul ATP și l-a depășit pe Carlos Alcaraz. Italianul Jannik Sinner conduce clasamentul în continuare.
  • ANM emine cod galben de ploi torențiale, vânt și vijelii în vestul țării. Capitala se află sub Cod galben de caniculă și disconfort termic, ai maxime de 33 – 35.

Recomandări

ALTĂ GRANIȚĂ
TRUMP E FAN HORROR
RAIDURI ÎN LIBAN
LE PEN URMĂRITĂ PENAL
VORBE GRELE
REVIN INUNDAȚIILE