• Elena Lasconi declară că dacă va fi aleasă preşedintele României, îl va propune pe Ilie Bolojan ca premier.
  • Nicolae Ciucă declară că afirmația președintelui USR este un semn că aceasta încearcă să se apropie de PNL.
  • Ligia Deca anunță că vor fi zile libere între probele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat în acest an școlar 2024-2025. Decizia a fost luată în urma propunerilor primite de la elevi și părinți.
  • Iar Armata Română lansează proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35 – o investiție de 6,5 miliarde de dolari.
  • Kamala Harris și Tim Walz, vor acorda primul interviu din campania electorală pentru alegerile prezidențiale la CNN. Interviul va avea loc la 4 dimineața, ora României.
  • JD Vance devine un om cheie în planul lui Trump. Senatorul din Ohio îi impacă pe cei supărați pe fostul președinte, ultimul caz este guvernatorul republican din Georgia, Brian Kemp.
  • CEO-ul Telegram Pavel Durov, al cărui arest preventiv a fost ridicat miercuri, a fost inculpat după ce a fost audiat de justiţia franceză. Durov a primit „interdicţia de a părăsi teritoriul francez”.
  • Ronaldo primește azi o distincție specială în cadrul tragerii la sorți pentru Liga Campionilor. Evenimentul are loc la Monaco.
  • Gabriela Ruse reușește o victorie impresionantă după ce trece de favorita de la US Open, Barbora Krejcikova, cu scorul 6-4, 6-2. Barbora este câștigătoarea de la Wimbledon și dublă campioană de Grand Slam la simplu.
  • Doar 30% din Gen Z folosesc prezervative în timpul actelor sexuale – confomr OMS. Procentele arată o scădere de 9% la băieți și de 6% la fete.
  • Ursula von der Leyen îi cere lui Marcel Ciolacu să nominalizeze o femeie pentru funcția de comisar european. Motivul? Diversificarea nominalizărilor din partea statelor membre.
  • După o lună de întârzieri, Centura Bârlad va fi inaugurată astăzi. Cei aproape 11,3 kilometri care ocolesc Bârladul au costat 132 milioane lei.
  • Suntem mai morali primăvara și toamna. Vara și iarna suntem dispuși să acceptăm compromisuri, iar aceste schimbări pot avea implicații pentru politică, justiție și sănătate – arată un studiu recent.
  • Elvețienii pierd percepția timpului și se consideră tot mai tineri. „Bătrânețea” începe în Elveția la vârsta de 80 de ani, ceea ce este o evaluare mai optimistă decât în ​​deceniile precedente.
  • Novak Djokovic s-a calificat în turul trei la US Open, devenind astfel primul jucător din istorie care câștigă cel puțin 90 de meciuri la fiecare turneu de Grand Slam.
  • Cercetătorii de la Arizona State University lucrează la dezvoltarea țesuturilor cardiace inginerizate folosind celule stem care ar putea regenera mușchiul cardiac afectat în urma unui atac de cord.

Recomandări

HACK-URI FURATE
COLABORAREA E CHEIA
AJUNG ÎN 15 MINUTE
LOCAL, DAR LA ALȚII
LOVATO LANSEAZĂ DOCUMENTAR
NU NE MAI VINDECĂ NIMIC