• Un grup mare de drone al armatei ruse a intrat în gurile Dunării şi s-a îndreptat spre portul fluvial Izmail, aflat în apropiere de graniţa cu România, declară azi forțele aeriene ucrainene.
  • Șeful de cabinet al secretarului general al NATO, a sugerat că Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei pentru a adera la alianța militară. Ucraina consideră sugestia drept „inacceptabilă” și „ridicolă”
  • Prețurile medicamentelor s-au dublat sau chiar triplat în farmacii, de la 1 august, față de luna iulie, după ajustarea anuală făcută de Ministerul Sănătății,scrie ZF
  • România a avut în primul semestru al anului o creştere economică de 1,7%, în condiţiile în care PIB-ul s-a majorat cu 2,4% în primul trimestru şi cu 1,1% în trimestrul doi al anului, arată datele INS.
  • Joe Biden, spune că va călători în Hawaii „cât de repede va putea”, pe fondul criticilor privind răspunsul său la incendiile de pe insulă care au ucis 99 de oameni.
  • Oamenii de știință au reușit să redea piesa Another Brick in the Wall a celor de la Pink Floyd ascultând undele cerebrale ale oamenilor – este pentru prima dată când un cântec a fost decodat din înregistrări ale activității creierului.
  • 16 tineri activiștti cu vârste între 5 și 22 de ani au câștigat în instanță un proces de climă după ce au dat în judecată statul Montana pentru încurajarea consumului de combustibili fosili
  • În Marsilia s-a lansat o aplicatie prin care femeile harțuite la plaja pot cere ajutorul unor patrule speciale de poliție. Un sondaj arata ca 39% dintre femei sunt hartuite sexual cand se afla la plaja.
  • John Cena deține oficial recordul mondial Guiness pentru cele mai multe dorințe îndeplinite, 650 mai exact, prin fundația Make-A-Wish. Luptătorul a început jobul de „duh” al dorințelor din 2002.
  • Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Cincinnati, după o victorie în 57 de minute cu Ekaterina Alexandrova.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI