• Curtea Constituțională decide acum dacă legea stării de alertă este sau nu constituțională.
  • Tot astăzi, PSD stabilește dacă depune moțiune de cenzură. De câteva luni, opoziția amenință că dărâmă guvernul Cîțu, dar până acum n-a făcut niciun gest concret.
  • Președintele Israelului, Reuven Rivlin, vine în vizită în România. E însoțit de o delegație de 60 de oameni de afaceri și se va întâlni cu președintele Iohannis și premierul Cîțu.
  • Naționala olimpică a României va juca al doilea meci din turneul preolimpic din Spania, împotriva Australiei, de la ora 21:00.
  • Avem prea puțini consilieri școlari, spune ministrul educației Sorin Cîmpeanu. În prezent sunt doar 2.500 de consilieri pentru 3 milioane de elevi. Media este de un consilier la 1.200 de elevi.
  • FDA a aprobat primul medicament care tratează cauzele Alzheimerului.
  • România este la un pas de implementarea tehnologiei 5G. Proiectul de lege a fost aprobat de senat și așteaptă să fie promulgat de Iohannis.
  • Industria HoReCa din Bucureşti estimează câștiguri de 3,6 mil. euro ca urmare a celor patru meciuri Euro 2020. .Pe de alte parte pandemia va aduce pierderi estimate la peste 10 milioane de euro.
  • Utilizatorii de iPhone vor putea să folosească în continuare iOS 14 și după lansarea noii versiuni din toamnă. E prima dată când Apple va oferi update-uri de securitate pentru o versiune mai veche de iOS.
  • A avut loc prima nuntă transmisă în direct pe platforma audio Clubhouse. Peste 26 de mii de oameni au ascultat ceremonia unui cuplu. Mirii s-au cunoscut prin intermediul aplicației.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN