- Dobânzile la credite sunt mai mari în România faţă de vestul Europei, pentru că avem dobânzi mari la depozite. Adică la resursele financiare atrase de la populaţie şi companii, Confrom ZF.
- Oradea continuă să crească nivelul de trai. A atras în ultimii 17 ani investiţii private de 1,3 miliarde de euro şi investiţii publice de 1,2 miliarde de euro prin fonduri europene.
- Azi e ziua Veteranilor și îți reamintesc de încheierea primului război mondial. Pe 11 noiembrie 1918, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, în Pădurea de la Compiegne, între Puterile Aliate cu Germania.
- Și ai grijă cum te îmbraci azi. ANM anunță în capitală ploi, vânt puternic şi maxime de 7 grade până mâine, iar minimele cobor noaptea până la un grad. La munte ai Cod galben de viscol şi vânt puternic, iar în Poiana Braşov deja a nins.
- Ai grijă când pornești la drum. Circulația pe Transalpina este suspendată începând de astăzi între Rânca și Curpăt din cauza ninsorii, anunță CNAIR.
- Și la Brașov pregătirile pentru sezonul de shi sunt în linie dreaptă. Mai e o săptămână de pompat, dar tunurile de zăpadă sunt pregătite. Se așteaptă frigul, ca să fie activate.
- Netanyahu recunoaște că Israelul a fost în spatele atacurilor cu pager asupra Hezbollah. Atacul l-a vizat pe liderul Hezbollah, dar a provocat zeci de morți și mii de răniți.
- Bitcoin înregistrează un nou record absolut și ajunge la 81.500$. Creșterea vine în contextul victoriei lui Trump și a promisiunilor de susținere a pieței criptomonedelor.
- Și în ce investești azi? O casă plutitoare de vis, unde poți privi apusul din propriul jacuzzi. Roanoke Reef are 1.773 mp și include detalii premium din mahon și cupru din Honduras. Prețul? 4,7 milioane de dolari
- MTV Europe Music Awards și-a ales favoriții. Taylor Swift a fost câștigătoare serii, cu 4 premii: Cel mai bun artist, Cel mai bun clip, Cel mai bun Live și Best US Act.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri