Știrile de la ora 10:00, prezentate de Ioana Enache, 12 octombrie 2021

  • Premierul desemnat Dacian Cioloș îi invită astăzi pe liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale la discuții pentru formarea unui nou guvern.
  • Arafat sacrifică timpul liber al medicilor și pompierilor. Șeful DSU aprobă 4 ordine care vizează concedii de odihnă anulate, precum și încetarea acordării de noi concedii, pentru o perioadă de 30 zile.
  • Rata anuală a inflaţiei ar putea să urce în acest an spre 7% sau chiar peste, dublu faţă de limita superioară a intervalului ţintit de BNR, arată o analiză a Ziarului Financiar.
  • Peste 24.000 de asistenți medicali și alți lucrători din domeniul sănătății amenință cu greva în statele California și Oregon pentru a cere condiții de muncă mai bune după mai bine de un an și jumătate de pandemie.
  • Între timp, Franţa va interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele şi legumele începând cu ianuarie 2022 în încercarea de a reduce deşeurile din plastic.
  • Gigantul american Amazon a luat o decizie inedita legată de numărul de zile petrecute la serviciu de angajații săi. Echipele din interiorul companiei vor decide câte dintre acestea vor fi petrecute la birou de salariații Amazon. Angajații vor munci, conform orelor stabile prin contract, și de acasă.
  • Noul Superman va fi bisexual în noua revista de benzi desenate de la DC Comics. Fiul lui Clark Kent și al reporteriței Louis Lane, Jon Kent, va avea o relație cu un prieten, jurnalistul. Cei doi se vor săruta după ce noul Superman salvează lumea.
  • Mirel Rădoi a făcut un anunț neașteptat după ce aseară România a învins Armenia cu 1 la 0. Selecționerul echipei naționale a declarat că după cele două partide rămase de disputat, cu Islanda și Liechtenstein, va pleca de la echipa națională.
  • Liderii talibanilor se vor întâlni astăzi, la Doha, cu responsabili ai Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de ministrul lor de Externe, în timp ce noul regim afgan încearcă să rupă izolarea diplomatică.
  • Turneul Dota 2, The International 2021 începe astăzi, pe Arena Națională din București. Fanii vor putea să vadă faza grupelor în următoarele două zile.