• Certificatul verde nu mai poate fi adoptat până când elevii se întorc din vacanță pentru că parlamentarii sunt în vacanță, a spus premierul Ciucă. Asta după ce, ministrul Rafila a spus că green pass-ul la locul de muncă ar putea evita închiderea școlilor.
  • Faza acută a pandemiei s-ar putea încheia în 2022, spune directorul OMS. Chiar și așa, acesta avertizează că urmează un „tsunami de cazuri” după ce s-au înregistrat 6,55 de milioane de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 7 zile- un nou record absolut.
  • Autoritățile din China au solicitat public Statelor Unite să protejeze Stația Spațială chineză. Asta după ce sateliții lansați de Starlink, compania lui Elon Musk, au fost aproape să lovească Stația Tiangong în care se află trei astronauți, conform spuselor ministrului de externe al Chinei.
  • Joe Biden și Vladimit Putin vor avea, din nou, o discuție astăzi, despre o serie de teme internaționale, inclusiv despre situația tensionată de la granița cu Ucraina.
  • În acest context, șeful diplomației europene, Josep Borrel, susține că Uniunea Europeană trebuie să fie implicată activ în negocierile dintre SUA și Rusia privind situația din Ucraina.
  • Iar președintele rus Vladimir Putin a declarat că Nord Stream 2 este gata să tempereze prețul gazelor în Europa și este pregătit să înceapă exporturile acum că a doua conductă a fost umplută.
  • TikTok este cea mai descărcată aplicație pe telefon în 2021. TikTok a reușit să depășească Instagram, Facebook și WhatsApp. Pe locul 9 în top este CapCut, un tool de editare video creat tot de ByteDance, cea care deține și TikTok.
  • Autoritatea de reglementare a audiovizualului din Rusia va obliga Netflix să ofere canale ale televiziunilor rusești pentru clienții, după ce a înregistrat platforma de streaming în registrul său.
  • Iar creatorul serialului fenomen din 2021, Squid Game, a anunțat că este în discuții cu Netflix pentru continuarea show-ului. Și nu doar pentru încă un sezon, ci pentru doua, anunță Korea Times.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD