• Mii de victime, după un cutremur de magnitudinea de 7,8 în sudul Turciei. Peste 600 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar mii sunt încă sub dărâmîături.
  • Noaptea de duminică spre luni a fost cea mai rece din acest an. Cel mai rece a fost la vârful Omu, -22 C. Până vineri un val de frig cuprinde toată țara.
  • Băncile din România sunt cele mai profitabile din Uniunea Europeană, de trei ori mai profitabile decât în Franţa sau Germania, conform Ziarului Financiar.
  • România va produce sisteme militare terestre, pulberi şi explozibili în urma semnării unui memorandum.
  • Agenția italiană de securitate cibernetică semnalează un atac informatic sever în Uniunea Europeană și Statele Unite. Mii de servere informatice au fost compromise în Franța, Finlanda și Canada.
  • Trupele ucrainene vor începe antrenamentele pe tancurile Leopard de luni, a anunțat ministrul ucrainean al Apărării.
  • Apple ia în calcul introducerea unui al cincilea model de Iphone. Iphone Ultra promite performanță dar și un preț pe măsură.
  • Cântăreaţa americană Beyonce a devenit cel mai premiat artist din istoria galei Grammy Awards, după ce a câştigat duminică seară la Los Angeles 4 trofee – care au ridicat bilanţul victoriilor obţinute de-a lungul carierei sale la 32.
  • Vânzările de mașini noi înregistrate în 2022 au adus un nou lider în Europa: Peugeot 208. Francezul a detronat Volkswagen Golf după o domnie de 14 ani. Dacia Sandero s-a plasat pe locul doi.
  • Barcelona a învins Sevilla, scor 3-0, duminică seară pe teren propriu. Catalanii s-au distanțat la 8 puncte de Real Madrid în clasament.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD