Ştirile de la ora 10:00, prezentate de Monica Mihai, 9 iunie 2021

  • Reuven Rivlin, președintele Israelului, va ține azi un discurs în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților.
  • Marcel Ciolacu s-a hotărât, PSD depune azi o moțiune simplă împotriva lui Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene. PNRR este argumentul pe care-l folosește opoziția.
  • Alin Stoica, prefectul Capitalei, îi cheamă, din nou, la masa negocierilor pe reprezentanții Romprest și pe Clotilde Armand. Ieri a fost ultima zi în care firma de salubritate a mai rudicat gunoiul din Sectorul 1.
  • Guvernul stabilește cum schimbă legea, astfel încât să te poți pensiona, la cerere, la 70 de ani. Subiectul e discutat în ședința de guvern de astăzi, de la ora 13.
  • Uniunea Europeană va anunța astăzi lista țărilor în care vei putea să călătorești fără restricții. Franța a anunțat deja că te primește fără test PCR, de azi, dacă ești vaccinat.
  • Franța ar urma să-și redeschidă restaurantele la interior, închise din octombrie 2020.
  • La Moscova, este judecată organizația lui Navalnîi pentru extremism. Dacă verdictul e împotriva opozanților lui Putin, aceștia nu vor mai putea participa la alegeri.
  • „Tribeca Film Festival” de la New York revine la formatul fizic, cu o serie de evenimente în aer liber preconizate să se desfăşoare în diferite locaţii din cele cinci zone ale metropolei.
  • Granzii tenisul joacă azi în sferturile de finală de la Roland Garros. Rafael Nadal joacă împotriva lui Diego Schwartzman de la ora 15:00, în timp ce Djokovic dă piept cu Berettini de la ora 21:00.
  • În Chile a fost inaugurată cea mai mare centrală solară termică din America Latină. Este în deșertul Atacama și ar trebui să ajute ţara să atingă neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon la orizontul anului 2050.