• Românii își pierd interesul față de vaccinare. În ultimele 24 de ore au fost vaccinați aproximativ 30.000 și 92 au prezentat efecte adverse.
  • România se află sub efectul ciclonului din Marea Neagră. Zeci de localități sunt inundate și un om a murit. Însă există și vești bune, vremea se încălzește de marți, ba chiar va fi caniculă, spun meteorologii.
  • Valul 4 poate fi prevenit cu cât avem mai multe persoane vaccinate, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
  • Președintele Iranului a anunțat că succesorul lui a fost ales, dar nu i-a spus numele. Felicitările au început însă să curgă pentru Ebrahim Raisi, un cleric în vârstă de 60 de ani. Considerat un extremist, Raisi se află pe lista de sancțiuni a Statelor Unite.
  • Pe întreaga autostradă A10 se va putea circula în acest an, constructorul a dat asigurări că lotul 2 al autostrăzii va fi gata în toamnă, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
  • Epidemiologul șef al Japoniei cere organizarea Jocurilor Olimpice fără spectatori. Acestea ar urma să se țină în perioada 23 iulie-8 august.
  • Olanda are parte de noi relaxări. Acestea vor intra în vigoare de pe data de 26 iunie. Portul măştii va rămâne obligatoriu doar în transportul public şi în școli.
  • Christian Eriksen a fost externat după o operaţie reuşită. Fotbalistului i s-a implantat un dispozitiv electronic care îi monitorizează permanent ritmul inimii.
  • Astăzi la Moscova are loc congresul preelectoral al partidului lui Putin.
  • Și tot astăzi, la EURO ai 3 meciuri: Ungaria – Franta, Portugalia – Germania si Spania – Polonia.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA