Ştirile de la ora 10:00, prezentate de Raluca Maniță, 13 august 2021

  • De azi ți se cere certificatul verde la intrarea în țările UE. Dacă totuși nu ai unul, atunci vei fi nevoit să respecți perioada de carantinare din fiecare stat prin care călătorești.
  • Prezentarea certificatului digital nu este obligatorie. Totuși, în țările care nu solicită la intrare adeverinţă de vaccinare, test negativ sau dovada trecerii prin boală, precum Bulgaria.
  • 8 țări au intrat pe lista roșie, de risc epidemiologic. E vorba despre Turcia, Muntenegru, Statele Unite ale Americii, Israel, Maroc dar și Puerto Rico, Costa Rica şi Saint Maarten.
  • Din totalul de 800.000 de copii eligibili pentru vaccin, doar 3% dintre cei cu vârste cuprinse între 12-15 ani s-au vaccinat. 15% din totalul infecțiilor, de la începutul lunii august, s-au înregistrat la copii.
  • S-a descoperit motivul pentru care, unul dintre cei mai cunoscuți senatori din SUA, Rand Paul, e de un an de zile foarte vocal împotriva purtării măștii și vaccinului. Conflict de interese. Soția lui are acțiuni la o companie care produce medicamente folosite în tratamentul COVID.
  • Delegaţia României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo din 24 august-5 septembrie, va fi compusă din 7 sportivi. Românii concurează la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul.
  • Kylian Mbappe i-a urat bun venit lui Messi la PSG, la două zile după ce argentinianul a semnat cu echipa franceză.
  • Bill Gates promite 1,5 miliarde de dolari pentru proiecte de combatere a schimbărilor climatice, cu condiția ca pachetul de 1.200 de miliarde pentru infrastructură, propus de Joe Biden, să fie aprobat de Congres. În caz contrar, va oferi banii altor țări, spune Gates.
  • Lansarea filmului „Venom: Let There Be Carnage” se amână pentru a treia oară. Întârzierea vine pe fondul creșterilor cazurilor de Covid-19 în Statele Unite cu varianta Delta.
  • Disney reînvie celebrul film Singur Acasă. Noua versiune va fi difuzată pe platforma de streaming pe 12 noimebrie. Succesorul lui Macaulay Culkin este Taika Waititi, cunoscut pentru rolul din Jojo Rabbit.