- Joe Biden participă azi la Summitul SUA-UE din Bruxelles. Liderii vor discuta o agendă comună. Vor să asigure securitatea globală a sănătății și să stimuleze redresarea economică globală.
- Iar la Paris are loc audierea fostului președinte francez, Nicolas Sarkozy, la procesul pentru „finanțare ilegală” a campaniei sale prezidențiale din 2012.
- La noi, la ora 14, se dă votul pe moțiunea simplă depusă de PSD la adresa lui Ghinea. PSD îi reproșează lui Ghinea că nu a absorbit fonduri europene și că a făcut praf PNRR.
- Între timp guvernarea vrea să o schimbe pe Renate Weber. Azi la ora 15 plenul reunit votează raporatele de funcționare ale Avocatului Poporului pe 2019 și 2020.
- Gunoiul din sectorul 1 rămâne pe poziții. Azi la 16, PNL Sector 1 a propus o întâlnire la care ar trebui să participe prefectul, Garda de mediu și Romprest.
- Iar salariul mediu a crescut cu 11,9% în aprilie 2021 comparativ cu aprilie 2020. A ajuns la 3.561 de lei net, potrivit ZF.
- Și cu sănătatea stăm bine. De șapte săptămâni, numărul cazurilor de Covid-19 scade încontinuu, spune șeful OMS. Este cea mai lungă perioadă de declin săptămânal de la începutul pandemiei și până acum.
- Educația are însă de suferit. Tot mai mulți elevi renunță la finalizara școlii. Doar 114.000 de elevi din promoția curentă s-au înscris la BAC dintr-un total de 173 de mii.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Protejează-ţi intimitatea: Cum să controlezi accesul la cameră şi microfon pe orice dispozitiv Mediafax
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul Ziarul Financiar