- Al doilea revelion în pandemie din România va fi cu mai puţine restricţii, spre deosebire de anul trecut, astfel că nu vor exista interdicții de circulație pe timpul nopții.
- Medicii de familie stau la baza măsurilor luate pentru valul cinci. Ne dorim să scadă cât mai mult presiunea pusă pe medicii ATI, a spus premierul Nicolae Ciucă.
- Tot premierul a anunțat că la începutul noului an, România va primi alte 2 mliarde de euro din PNRR. Din cauza procedurilor, banii vor fi folosiți la primăvară. Săptămâna viitoare va fi înființat și un departament care va monitoriza toate proiectele PNNR.
- S-a înființat Fondul pentru Investiții. Astfel, start-up-urile și firmele mici și mijlocii vor putea obține finanțări prin aproximativ 20 de fonduri de investiții, alimentate din bani europeni.
- Vaccinul Johnson & Johnson alături de doza booster are o eficienţă de 85% împotriva cazurilor grave de covid, arată un studiu al Consiliului Sud-African de Cercetare Medicală.
- Putin a răspuns amenințărilor lui Biden potrivit cărora Rusia se va confrunta cu sancțiuni economice și militare în cazul unei escaladări a situației din Ucraina: „Aceasta ar reprezenta o greșeală foarte gravă”, spune președintele rus.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea” Ziarul Financiar