Aproape 3 milioane de elevi au început astăzi cursurile noului an școlar, cu noua Lege a Educației în vigoare.
Iohannis pune consumul de droguri pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Efectele și amploarea sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale, spune președintele.
MApN anunță că a cercetat o suprafață de peste 80 km2 din apropierea porturilor ucrainene și nu au mai găsit fragmente de dronă.
Remus Bertea, polițistul din Brașov, arestat acum două zile pentru trafic și consum de droguri, era dealer cunoscut în zonă. Bertea nu a negat acuzațiile.
Știi de vreme? Revine canicula! Astăzi ai maxime de 32 grade Celsius în jumătatea vestică a țării.
La jumătate de secol de la conflictul sângeros, Statele Unite ale Americii încheie cu Vietnamul un parteneriat istoric în timpul vizitei lui Joe Biden la Hanoi.
Georgia Meloni, prim-ministrul Italiei, a declarat duminică că un parteneriat strategic cu China este mai important decât Inițiativa Belt and Road.
Femeile care dorm 5 ore pe noapte au cu 32% mai multe șanse de a se îngrășa, decât cele care dorm 7 ore, chiar dacă mănâncă puțin, arată o analiză a cercetătorilor de la Univ. Case Western Reserve.
Elon Musk are un al treilea copil! Numele lui este Techno Mechanicus, dar i se spune „Tau”. Identitatea lui a fost ținută în secret până acum.
Novak Djokovic câștigă finala US OPEN după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev, scor 6-3, 7-6 (5), 6-3. Sârbul a ajuns la 24 de trofee Grand Slam.