Știrile de la ora 10:00, prezentate de Tatiana Lipchin, 16 iunie 2021

  • Joe Biden și Vladimir Putin, președinții celor mai puternice țări din lume, se întâlnesc azi, la ora 14:00, la Geneva. Discuţiile se anunţă aspre şi dificile, și vor dura cel puțin 5 ore.
  • Iranul a produs 6,5 kilograme de uraniu îmbogățit cu 60%. Este un nivel de aproape 20 de ori mai mare decât cel permis de acordul nuclear din 2015. Semnatarii Acordului se întâlnesc, azi, la Viena, pentru noi negocieri.
  • Transportul elevilor care fac naveta pentru a ajunge la școală va fi decontat. Asta prevede o ordonanță de urgență, care ar urma să fie adoptată în ședința Guvernului de azi (14:30).
  • Peste 40% dintre copii petrec între două şi 5 ore zilnic în faţa ecranelor, în afara cursurilor online, ceea ce duce la anxietate și frustrări.
  • Medicamentele din programele naționale de sănătate ar putea fi livrate mai repede. În caz contrar, distribuitorii ar putea rămâne fără autorizație, propune Guvernul.
  • Cu două săptămâni înainte de deschidere, Transfăgărășanul este acoperit de munți de zăpadă. Pe alocuri, stratul de zăpadă depășește 7-8 metri, iar drumarii intervin pentru a curăța drumul.
  • Este nevoie de numirea unui epidemiolog-şef european și stabilirea unui set de instrumente pentru situaţiile de criză. Sunt două dintre cele zece concluzii formulare de Comisia Europenă, după 18 luni de pandemie.
  • MacKenzie Scott, fosta soție a miliardarului Jeff Bezos, a mai donat 2,7 miliarde de dolari pentru organizații caritabile, care se ocupă de artă și educație.
  • Sorana Cîrstea a fost eliminată, în primul tur al turneului de la Berlin, de (Garbinie Mugurusa) Garbine Muguruza, cu scorul de 6-3, 6-2.